Jun 25, 2012

Cum şi-a pierdut Gaspar omul



Când s-a aşezat noaptea în pat, la picioarele stăpânului său, Gaspar era probabil cel mai fericit motan din lume.

Dimineaţa, obişnuia să se trezească înaintea lui şi să-şi înceapă ritualul: duşul pe fiecare lăbuţă, aranjatul gulerului, tunsul mustăţilor şi bărbieritul, aranjatul cravatei. În tot acest timp îşi lăsa stăpânul să mai moţăie puţin până să îi dea trezirea printr-un mieunat lung, semn că era ora micului dejun. Astăzi însă, băiatul nu era în pat în locul său găsind doar pijamalele aruncate în dezordine.

Gaspar iubea filmele poliţiste şi cărţile cu detectivi, drept urmare a hotărât să pornească în marea aventură a vieţii sale. Şi-a luat monoclul, pipa şi pălăria câştigate la un concurs de detectivi şi a pornit în căutarea lui James.
În drumul său s-a întâlnit cu un valet de pică, şi după un schimb respectuos de politeţuri şi-a văzut mai departe de drum. Prin mintea sa se perindau fel de fel de gânduri şi supoziţii: poate că cineva îl răpise pe James, iar acesta lăsase indicii ascunse pentru a putea fi găsit, James devenise peste noapte somnambul şi în drumurile sale căzuse în vreo gaură ţipând până când cineva avea să-l audă. Sau poate că în sfârşit demersurile sale de a construi o maşină a timpului au dat roade, iar băiatul se întorsese doi ani în trecut pentru a-şi mărturisi sentimentele Emmei.

Gaspar şi-a dat repede seama că primul pas pe care îl avea de făcut era să pună la punct un plan. A scos din rucsacul special pregătit pentru situaţii de urgenţă o hartă desenată împreună cu J. şi a marcat toate locurile posibile în care acesta ar fi putut fi.
A început cu locul preferat al băiatului - camera de joacă. De când avea patru ani îi plăcea să se piardă printre labirinturile special concepute pentru el sau prin marea de mingi colorate unde se izola de fiecare dată când era trist. A căutat chiar şi în interiorul imensului cub rubic, negăsind decât amprente de câteva luni şi jucăriile fratelui lui James. Nici măcar soldăţeii care-şi făceau antrenamentele de dimineaţă pe tableta de şah nu auziseră ceva. Pe drum a avut grijă să nu rateze nici un indiciu care l-ar putea aduce mai aproape de găsirea stăpânului său: amprentele de pe uşi, urme din ciocolata lui preferată  pe covor sau piese din ultimul puzzle pe rafturile pline de cărţi.
A marcat un x pe hartă şi a pornit mai departe, dar în fiecare cameră descoperea acelaşi lucru: stăpânul său nu trecuse pe acolo.
*
Când James ridică ochii din caietul prietenul său, afară deja se înnoptase. Era nerăbdător să afle continuarea poveştii, dar ştia prea bine de la Gaspar, ritualul de scris al pisoiului cerea o cină copioasă şi un somn bun.  

No comments:

Post a Comment